logo ue, guvernul romaniei, FSE POSDRU, Instrumente Structurate, CNDIPT, Universitatea Politehnica

Practica pentru success

Vegra

Practica pentru succes Vegra

Bibliotecă

Comunicarea asertivă

15/04/2015 / Autocunoaștere

Comunicarea asertivă este o competență din ce în ce mai apreciată și bine cotată, fie că vorbim despre viața profesională, fie că ne poziționăm pe teritoriul celei private. Asertivitatea se referă la felul în care comunicăm, la maniera în care ne raportăm la conflicte și alegem să acționăm atunci când avem unul, la relația pe care o avem cu propria persoană și cu cei din jur.

Descarca prezentare


Despre adaptabilitate

04/03/2015 / Autocunoaștere

Într-o lume în care schimbările se produc cu repeziciune, adaptabilitatea şi mobilitatea devin calităţi importante. Să admiţi că nimic nu este nici sigur, nici definitiv, nici imuabil devine în acest context o dovadă de adaptare la vremuri şi de înţelepciune. Aceasta atitudine este recomandabilă în orice context, iar sfera profesională nu se sustrage nici ea de la această logică. Să te informezi în permanenţă şi să fii conectat la actualitatea domeniului în care doreşti să lucrezi sau în cadrul căruia eşti deja integrat din punct de vedere profesional, să te adaptezi nevoilor şi realităţilor profesiei, să te reorientezi atunci când acest lucru se impune, iată doar câteva dintre imperativele care se impun dacă îţi doreşti o activitate profesională satisfăcătoare.

Descarca prezentare


Instrumente utilizate în cadrul activităţii de consiliere profesională - Chestionarul Ancorele Carierei

04/03/2015 / Autocunoaștere

Vă prezentăm în cele ce urmează un instrument utilizat în cadrul activităţilor de consiliere profesională desfăşurate în proiectul „Consiliere pentru carieră, practică pentru succes!”. Este vorba despre o adaptare a chestionarului Ancorele carierei realizat de Edgar Schein. Ancora Carierei reprezintă, în viziunea acestui autor, o arie de interes definitorie pentru o persoană, care se va manifesta în preferinţele acesteia şi ulterior în alegerile sale profesionale. In teoria avansată de Schein, ancorele carierei reflectă multiple aspecte, pornind de la valori adoptate prin educaţie, aptitudini native sau cultivate, stimă de sine şi încredere în propria persoană.

Descarca prezentare

Biblioteca